1 iunie – de bucurat, de trait, de amintit


Ca in fiecare an, ne gandim cu vreo luna inainte la cadoul de 1 iunie pentru Puka. L-am descusut cu perseverenta despre noile lui preferinte in materie de ce si-ar dori sa primeasca, ne-a reconfirmat pentru a zece mia oara ca si-ar dori sa primeasca Lego.

Am studiat din scoarta in scoarta revistele in care sunt etalate minunatele jocuri Lego, ne-am facut un top al preferintelor lui Puka, le-am notat pe o foaie, am plecat la cumparaturi, am uitat foaia acasa, bineinteles. Ne-am amintit partial ce ne notasem (sunt foarte multe modele, iar el are multe preferinte), din ce ne-am amintit nu am gasit nimic in magazin, cred ca se schimbase colectia sau … cine stie. Am analizat cu sarguinta rafturile, am ales cel mai tare lego, l-am cumparat, apoi ne-a cuprins indoiala, daca nu e cel mai tare, daca nu o sa-i placa. Ne imbarbatam reciproc si ajungeam iar la concluzia ca va fi cel mai tare cadou.

 

Ca din senin, Puka se intreba cu voce tare: “Oare parintii mi-au luat cadoul de 1 iunie?”. Eu, cu inima cat o gogoasa, ma infoiam in sinea mea, stiind cadoul luat si pitit bine in sifonier.

Apoi, continua: “Oare ce mi-or fi luat?” Eu, inocenta, intrebam: “Dar tu ce ti-ai dori?”. Nici nu terminam de pus intrebarea, ca si intrezaream prapastia in care singura m-am aruncat. Bineinteles, ca isi dorea cu totul altceva decat ii luasem.

Cred ca daca l-as fi intrebat in fiecare zi, mi-ar fi spus altceva.

 

Am renuntat la chestionarele daunatoare, am concluzionat ca i-am luat cel mai tare cadou si chiar din timp,  nu cu doua ore inainte, ca alta data, cand … acum vreo doua zile, Puka declara ca abia asteapta sa vina ziua de 1 iunie, sa gaseasca dimineata casa impodobita cu ornamente de petrecere, cu tortul in frigider  si bineinteles cadoul.

 

Nu luasem in calcul atmosfera de petrecere deloc. Am sarit imediat si i-am spus ca de 1 iunie nu se lasa cu tort si deoratiuni.

El, diplomat, mi-a raspuns doar:

  • Dar cadoul?
  • Da, da, cadoul da. Am raspuns eu, stapana din nou pe situatie.

 

Dar m-a pus pe ganduri. Am zis ca ce-ar fi daca …

Si bineinteles ca aseara dupa 7 m-am apucat si am facut un tort. El a adormit tarziu (de emotie cred), eu am picat lata regulamentar pe la 10,30. M-am trezit la 2 noaptea, am umflat baloane, am decorat, am ornat tortul. Cand am iesit din bucatarie, aproape de 3 dimineata, ii aud vocea cristalina:

  • Nu dorm!
  • ????
  • Nu stiu de ce, dar ma simt asa … energic.
  • L-am adormit, mangaindu-l si zambindu-i, spunandu-i ca e om bun si frumos, ca e un copil tare iubit si ca in cateva ore va incepe o super zi.

 

Ne-am trezit toti la 6 dimineata. Eu uitasem sa scot cadoul din ascunzatoare, dar am rezolvat intr-o secunda.

 

S-a bucurat enorm, a fost cel mai potrivit cadou, are 8 pungi de montat. Iti dai seama? 8 pungi!!! In secunda doi, prima punga a fost deja varsata in mijlocul sufrageriei si s-a apucat de mesterit.

 

Dupa ce s-a mai domolit emotia, a venit la masa, unde a mancat tacticos un ou ochi moale, pe care l-a declarat delicios, desi in mod normal nu se da in vand dupa ou ochi. A apreciat ornamentul facut din castravete si ridichii, apoi a povestit cu ochi stralucitori despre cele 8 pungi!!! Iti dai sema?! 8 pungi!!!!!

 

Zambetul si linistea i-au stat pe chip pana l-am lasat in fata scolii. Sunt sigura ca tot acolo ii sunt si acum.

 

Desi in fiecare zi zambim si ne jucam, ne dragalim si ne spunem cuvinte frumoase, uneori parca simtim nevoia de un val mai mare de emotie.

 

Asa ca de 1 iunie, de aniversari, de Craciun sau Pasti luam cu nesat toata bucuria vietii!

 

Cu drag,

Puksa Mare

 

1 iunie 2016_ resize

1480 Total Views 4 Views Today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *