Investitia in copii se face cu fata la viitor, intelegand prezentul


Stiu deja mai multi oameni care au investit in sine si lucreaza cu fortele proprii la schimbarea unei paradigme ce se dovedeste a deveni din ce in ce mai nepotrivita cu nevoile noastre reale. Dar cunosc si mai multi oameni care traiesc, cativa dintre ei in mod sincer, in cadrul aceleiasi paradigme. Ce este aceasta paradigma?

 

Ne nastem, ne bazam si ne conducem existenta urmarind structura unui sistem politic, social si economic mostenit dar care este dinamic, in continua miscare si dezvoltare pe parcursul generatiilor ce il parcurg in diferite momente istorice. Pentru majoritatea dintre noi, acest lucru este un dat fara a mai chestiona natura si efectele acestui sistem asupra noastra. Ne supunem, construindu-ne destinele conform liniilor trasate de aceste structuri. Ne este adesea dificil sa intelegem si deci, sa acceptam, evidente precum aceea ca ne fortam psihicul si fizicul sa se adapteze unei realitati construite, artificiale si ca majoritatea problemelor din viata unui om se datoreaza faptului ca nu ne mai raportam la cerintele naturale ale speciei.

Cu alte cuvinte, noi nu mai traim raportati la natura ci la un construct artificial ce reprezinta viziunea data de imaginatia omului, care la randul ei este o functie adaptativ-reglatorie a psihicului uman ce sprijina procesul predilect al creativitatii si deci a actului creator, dar care nu intotdeauna se potriveste cu necesitatile omului.

 

Ca aceste sisteme sa se mentina au nevoie de materie prima, iar aceasta este reprezentata de fiecare generatie de nou nascuti, pe care o preia, formeaza si adapteaza la nevoile sistemului lasandu-i acesteia foarte putin loc pentru nevoile proprii sau viziunile proprii. Nu gasim noi oare, atatea mesaje care ne spun pe o cale mai mult sau mai putin directa, ca individul care nu merge la scoala, nu are un serviciu, nu se casatoreste si nu are copii este un inadaptat sau un rebut social? Nu ne revoltam noi oare impotriva acestui individ si il acuzam? Desigur, pentru ca nu se incadreaza liniilor trasate de acelasi sistem in care noi am crescut. Dar oare pentru aceasta se naste un individ uman? Pentru aceasta se naste copilul nostru?

 

Sunt intrebari a caror raspunsuri nu se pot reduce la o simpla opinie, insa din perspectiva proprie consider ca este necesar sa-i acordam fiecarui individ macar dreptul de a alege. Putem schimba orice paradigma si putem interveni asupra oricarui sistem, insa trebuie sa incepem de undeva, iar primul pas este sa intelegem lumea in care traim si efectele ei asupra noastra. Pentru aceasta este nevoie de implicare, iar satisfactia si implinirea personala decurg firesc apoi din aceasta, dand nastere astfel unui ciclu pozitiv, util si activ in viata noastra.

 

Am ales sa va vorbesc azi despre un cadru mai larg, ce tine de viziune, pentru ca un parinte modern are nevoie sa se ridice deasupra educatiei date copilului in cei „7 ani de acasa” si sa inteleaga ca dupa aceasta perioada va imparti timpul, valorile si principiile sale asupra copilului, cu sistemul din care face parte. Parintele modern poate intelege si accepta ca astazi ii da o sansa reala copilului atunci cand acesta din urma devine un individ capabil sa gandeasca, sa genereze schimbare in sensul dorit si spre binele lui in orice sistem ar urma sa faca parte. Ca este nevoie sa ne axam pe competentele si abilitatile copilului de a fi flexibil, a se adapta pe sine conform necesitatilor proprii, a dezvolta un simt critic, capabil sa discrimineze informatia din jur.

 

Luati de curent, uitam adeseori ca practic doar in aproximativ primii trei ani avem o influenta exclusiva asupra copilului nostru, urmand ca in restul anilor sa il incredintam intre 4 si 8 ore pe zi unui sistem de educatie reprezentat de gradinita si scoala. Nu suntem pe deplin constienti ca un copil de varsta mica nu are inca dezvoltate capacitatile de a discerne ce este bine sau nu pentru sine si functioneaza intr-o stare de incredere totala, oferindu-se voluntar pe sine in contextele prescrise de adulti (parinti, educatori, profesori, antrenori).

 

Devine evident faptul ca sistemul educational are limitele sale si ca printre acestea sunt erori ce au consecinte directe asupra dezvoltarii armonioase si sanatoase a copilului:

 

– copilul de azi invata din ce in ce mai des pentru a fi evaluat si nu pentru a deprinde cunostinte;

– acasa, copilul scolar este validat si valorizat adesea, de catre parinti, prin prisma rezultatelor scolare;

– invatarea in scoala se bazeaza pe dezvoltarea capacitatilor de memorare si redare excluzandu-se dezvoltarea simtului critic si incurajarea aportului propriu (compararea informatiei, formarea concluziilor proprii, incurajarea si dezbaterea opiniilor etc.);

– in scoala nu este prioritar rezultatul generat la nivelul fiecarui elev, ci mai degraba respectarea programei (indiferent de rezultatele generate) si livrarea de continut;

– pentru moment, in scoala romaneasca relatia dintre profesor si elev este bazata pe putere si control si nu pe colaborare, respect si motivare;

– adaptarea materialelor (manuale, fise, bibliografii etc.) si metodelor de lucru in scoala se bazeaza pe factori economici si nu pe necesitatile de dezvoltare de la o generatie la alta;

– pe baza acelorasi principii de abordare chiar sistemul esueaza sa invete din propriile greseli.

 

Si lista ar putea continua, insa scopul meu este sa ne dam seama impreuna, ca odata cu aceste evidente necesitatea de schimbare ni se adreseaza si noua si ca doar printr-un efort comun putem pune copiilor nostri, baze de plecare noi.

 

„Noi trăim într-o societate în care copilul de şcoală primară, în foarte multe cazuri, consideră natural să se ia la bătaie cu un alt copil pentru faptul că nu se înţeleg într-o anumită chestiune. Diferenţa de părere poate fi pricină de violenţă fizică, pentru că văd asta peste tot în jurul lor. Noi nu facem nimic în faţa acestor lucruri. Orice educator este răspunzător şi în această privinţă, a educaţiei omenescului. Dar orice cetăţean ar trebui să fie şi un educator.” (Marcus Solomon – Să facem un program de urgenţă al educaţiei omenescului în România”, interviu acordat www.gandul.info, 2014)

 

Si

 

„Sa fim pregatiti sa intelegem omenescul in diversele sale ipostaze, sa admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice, nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul, toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate. Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele, discursul ! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele derapeaza si nu mai exprima ceeace ai dorit! O continua alternare a gasirilor si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor. (…) De la omenesc, nu e decat un pas pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe altii de bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia de solidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai greu antrenati in razboaie de tot felul.” (Marcus Solomon – “Zece nevoi umane de care educatia ar trebui sa tina seama.”, www.contributors.ro, 2014)

 

Pentru multi copii, scoala reprezinta un fel de incarcerare legala obligatorie si se simt adesea la mana profesorilor in a carui grija sunt lasati. Pentru altii insa, scoala poate reprezenta o a doua sansa oferita de viata.

Ca parinte putem contribui la ameliorarea actului educational din scoala, daca urmarim cativa factori care ne pot evidentia daca am ales un mediu potrivit pentru copilul nostru:

  1. Invatatorul/Invatatoarea are un rol crucial in formarea atitudinii copilului fata de scoala si invatare in general.
  2. Scopul educatiei – scoala abordeaza dezvoltarea individului si incurajeaza performanta, punand accentul pe resursele copilului.
  3. Respectul de sine al profesorului – atitudinea este una de modelare, exemplificare si cooperare.
  4. Asteptarile – profesorul asteapta rezultate bune, pentru ca pune accent pe resursele copilului.
  5. Mediul din clasa – cuprinde, dar nu se limiteaza la: respectarea demnitatii copilului, atentie, impartialitate, autoapreciere (oferirea de feedback adecvat, sporind vizibilitatea fiecarui copil in parte), disciplina (existenta regulilor, respectul interpersonal copil-copil si adult-copil).
  6. Scoala dezvolta, mentine si incurajeaza formarea unui parteneriat scoala – parinte – copil.
  7. Metoda educationala pune accent pe dezvoltarea competentei si a abilitatilor.

 

Fiind mai constienti de intregul tablou din care facem parte ne este mai usor sa ne dezvoltam si exersam la randul nostru, abilitatile de parinte. Este dificil sa iei decizii bune sau sa produci schimbare, daca nu stii ce este de schimbat in primul rand, apoi daca nu iti faci un plan si nu in ultimul rand daca ramai izolat.

 

Pana data viitoare, sper ca aceasta tema sa-ti deschida orizonturi si idei noi de educare pentru copilul tau pe care sa le impartasesti aici, cu noi si cu alti parinti!

 

Cu drag,

Oana

 

Mai multe despre Oana puteti citi aici: www.oanapopescuargetoia.ro

Investitia in copii

1284 Total Views 1 Views Today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *