Recunosc, sunt nebun!


In momentul in care devii parinte, devii nebun. Nebun cu acte in regula.  Certificatul de nastere al copilului e dovada clara ca esti razna.

Ai stari antagonice consecutive: acum razi pentru ca cel mic a luat prima gurita de papa diversificat si ti-a dat si un zambet parca de multumire, apoi plangi, pentru ca ca a vomitat tot pe tine si e agitat. Imediat dupa aceea face temperatura, diaree si plange continuu. Alergi pe la clinici, te iei de guler cu doctorii cand iti spun ca e o banala raceala. Cum adica, sa pleci acasa si sa-i dai un Nurofen? Pai ce? n-ai auzit tu la verisoara ta ca ala mic al ei asa dintr-o simpla raceala era gata sa faca otita, la fel ca baiatul vecinei,  apoi era sa-l opereze si de polipi, ca pe fata cea mica a cuscrei?!  Copilul isi revine de azi pe maine, dar tu il mai pazesti inca 7 nopti, asa preventiv, chiar daca el doarme lin, leganat de zambete toata noaptea.  Saptamana urmatoare esti la pamant. Cand te intreaba cineva spui sfarsit: “Ala mic … nu ma lasa deloc sa dorm… ce sa-i faci, asa e cu astia mici.” Toata lumea te compatimeste, iar tie iti cam plaaaaace :). Te plangi in voie.

Cand nu te vede nimeni insa te topesti de fericire. Esti parinte. Simti iubirea in cea mai pura forma a sa, cea mai nealterata; simti candoare, liniste si impacare. Simti cum cladesti si te recladesti, descoperi si te redescoperi. Reinveti sa razi in hohote si sa te pierzi in ganduri blande, alaturi de printese si cavaleri viteji. Reincepi sa crezi si sa speri.

Recunosti: esti nebun. Dar de fericire :).

familie Alex_2

1184 Total Views 1 Views Today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *