Tu ce stii despre nevoile emotionale esentiale ale copilului?


5 aspecte care iti vor consolida relatia cu copilul tau (II)

Am inceput sa iti vorbesc in prima parte a acestui articol despre efectele calitative ale timpului si atentiei acordate copilului, asupra sa. Tot acolo spuneam ca de cele mai multe ori, ca adulti, suntem afectati de ceea ce nu ni s-a intamplat in copilarie mai mult decat ceea ce ni s-a intamplat. Aproape fiecare adult pe care l-am intalnit si cu care am lucrat a afirmat ca: “Mi-as fi dorit sa ma inteleaga mai mult tata”; “ Sa le pese (parintilor) si de parerea mea atunci cand au decis sa…”; “ Nu mi-a aratat nimeni niciodata ce am de facut, doar mi s-a cerut socoteala” etc.

Continuam astazi cu trei aspecte la fel de importante precum cele enumerate in prima parte, respectiv: disciplina, afectiunea si directionarea copilului.

Disciplina

Copilul are nevoie de disciplina.  Sa gasim balanta intre atentie si disciplina poate fi o sarcina dificila daca nu cunoastem nevoia din spatele fiecarei actiuni. Un copil care primeste prea multa atentie nu stie ca este prea multa si o ia ca pe un adevar, pe care il interpreteaza in raport cu sine, considerand ca asa trebuie sa stea lucrurile. Nu isi mai poate aprecia in mod real nevoia de atentie, care mai mult este o nevoie de validare a valorii de sine, asa cum am vazut in paragraful anterior. Cand il coplesim cu atentie care isi depaseste cu mult scopul, atunci copilul poate crede ca este atat de valoros incat toata atentia trebuie directionata catre el.

Un copil are nevoie sa fie ghidat in procesul manifestarii si indeplinirii nevoilor sale. Are nevoie de ajutor pentru a le recunoaste, apoi pentru a deveni asertiv cu sine si a tine cont si de ceilalti – acestea se obtin prin disciplina.

Disciplina vizeaza achizitia in doua directii: 1. Identificarea copilului a limitelor unanim acceptate in mediul inconjurator si 2. Dezvoltarea capacitatii de autodiciplinare si rezilienta in fata propriilor solicitari.

Lansarea conceptului de parenting neconditionat in combinatie cu un stil personal de tip laissez faire poate avea consecinte nefericite asupra dezvoltarii armonioase a copilului, daca parintele nu devine constient de implicatiile acestor abordari. Adultii ce provin din familii in care nu a existat o structura, nu le-au fost aratate limitele, nu au fost invatati sa-si gestioneze emotiile (ex: sa-si amane implinirea unei dorinte) etc. se confrunta cel mai adesea cu sentimente precum confuzie in raport cu ce au de facut in viata, comportamente paguboase (de cele mai multe ori in sectorul financiar sau amoros), gestionare inadecvata a furiei etc.

Pe de alta parte, un stil rigid si impunerea unei discipline prin forta si dominare are un efect la fel de distrugator. Iar aici, in functie de cat de mult s-a aflat un copil sub influenta unui astfel de stil poate duce mai tarziu la deconectare emotionala (acei oameni care ne par reci, distanti), la izolare in sine, agresivitate, stima de sine scazuta, neincredere in oameni etc.

Prin urmare, gasirea unui echilibru in aplicarea disciplinei este un demers necesar, iar acest obiectiv poate fi atins prin observarea stilului propriu de disciplinare si corectarea acestuia. Nu in ultimul rand, o importanta deosebita o are intelegerea necesitatii de diciplinare din perspectiva dezvoltarii individuale si nu doar ca pe un instrument de gestionare a copilului in raport cu lumea inconjuratoare, ci si cu el insusi.

 Afectiunea

“Ai mei nu au fost cele mai afectuoase persoane, dar am stiut intotdeauna ca ma iubesc” – aceasta este o declaratie foarte comuna a adultilor, atunci cand vorbesc despre afectiunea parintilor, sau a unuia dintre ei.

Afectiunea inseamna: imbratisari, mangaieri, saruturi si cuvinte de incurajare. Copiii au nevoie de acestea in mod consecvent de la ambii parinti, deoarece fiecare parinte simbolizeaza partea de gen (sexual) la care se raporteaza si invata despre afectiune.

Pentru copil,  afectiunea = aprobare

Ce trebuie sa sugereze manifestarea afectiunii de la parinte la copil:

  • “Imi place de tine”,
  • “Imi place cine esti si ce devii”,
  • “Sunt fericit ca esti copilul meu”,
  • “Sunt fericit sa fiu mama/tatal tau”,
  • “Ma bucur ca tu esti in familia noastra”,
  • “Sunt mandru de tine”,
  • “Te iubesc”.

Multi parinti transmit aceste mesaje, insa important este ce intelege copilul si de aceea parintele trebuie sa se asigure nu numai ca “a spus ce trebuie”, ci sa verifice daca copilul a inteles mesajul. De aceea sinceritatea si consecventa sunt doua elemente indispensabile in modelarea copilului (despre consecventa poti citi mai multe in articolul “3 reguli de aur pentru copil, dar respectate de parinti!” ).

Copilul are nevoie sa se simta aprobat si atunci cand greseste. De multe ori parintii atunci cand isi disciplineaza copilul, in general fara sa-si dea seama, isi retrag afectiunea. Cel mic trebuie sa creada in continuare ca este validat si demn de afectiune, chiar daca a gresit.

Directionarea

Copiii se nasc fara a sti cum se fac lucrurile! Biologic suntem programati pentru supravietuire si manifestarile copilului sunt instincte primare, adaptate vietii in salbaticie. De aceea, toate celelalte cunostinte despre cum sa traim in societate si cum sa supravietuim in cadrul acesteia sunt notiuni ce trebuie invatate.

Aceasta inseamna, ca revine parintilor sarcina sa predea copilului notiuni despre: cum sa invete, cum sa discearna informatia, cum sa-si controleze impulsurile, la ce ii folosesc abilitatile si cum sa le foloseasca, cum se construiesc relatiile, cine sunt ceilalti oameni, cum sa se comporte in public etc. Aceste lucruri nu se predau nicaieri, in nicio scoala.

Copilul are nevoie sa fie directionat pentru asimilarea acestor cunostinte si are nevoie ca parintii sa fie disponibili si accesibili.

 

Directionarea oferita copilului = Crearea competentei

 

Nici adultii nu fac prea bine fata imprevizibilului si situatiilor noi, dar pentru copil aceste situatii pot fi chiar coplesitoare. Asteptarea nerealista de la un copil sa-si dea seama de cum anume ar trebui sa procedeze intr-o situatie specifica, sau sa-si poata anticipa pasii urmatori in dezvoltarea sa, nu face decat sa-l trimita pe acesta intr-un taram al nesigurantei si al lui “eu nu pot”.

 

Asa cum ne-am sprijinit copilul sa faca primii pasi si i-am aratat pe unde sa mearga ca sa nu se loveasca de un obstacol, tot asa este necesar sa o facem si in privinta unor aspecte mai putin evidente: sa identifice ce ii place, sa invete sa gandeasca, sa diferentieze intre ce ii face bine si ce nu si mai ales de ce sa o faca etc.

 

Daca devii ca parinte, la fel de constient de nevoile emotionale ale copilului pe cat esti de cele fizice, atunci devii un parinte echilibrat si multe dintre dilemele de educatie isi vor gasi raspunsul chiar in interactiunile tale cu copilul.

 

In indeplinirea nevoilor emotionale ale copiilor tai vor interveni propriile tale rani emotionale. Cunoaste-te pe tine si nu lasa sa interfereze ranile tale cu indeplinirea nevoilor copiilor tai. Asa cum spun de fiecare data, a fi parinte este o oportunitate extraordinara sa mai cresti inca o data si copilul din tine.

 

Daca ti-a facut placere sa citesti acest articol, il gasesti util si vrei sa faci parte din comunitatea oamenilor care cresc permanent, atunci il poti face cunoscut si celor la care tii.

 

 

Cu drag,

Oana

 

 

Bibliografie

Daniel Goleman – Inteligenta Emotionala. Curtea Veche, Bucuresti, 2001

John Bowlby – Maternal Care and Menthal Health. J.Aronson, NJ, 1995

Jonice Webb – Running on Empty. Overcome Your Childhood Emotional Neglect. Morgan James, NY, 2013

Nathaniel Branden – Cei sase stalpi ai increderii in sine. Amsta, Bucuresti, 2008

 

Mai multe despre Oana puteti citi aici: www.oanapopescuargetoia.ro

 

psihologul meu_ nevoile emotionale

1205 Total Views 1 Views Today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *